• caricaturi pe canvas

Caricaturi de mână

Caricaturile sunt întotdeauna un cadou de mare efect. Sunt foarte potrivite ca dar, sunt amuzante, fac figură bună indiferent de ocazie.

O parte din ele, cele care arată mai mult ca niște schițe, sunt realizate în creion sau marker pe hârtie. Însă cea mai mare parte din ele le-am realizat pe canvas, pentru că se potrivește mai bine culorilor acrilice în care prefer să lucrez, decât hârtia. Ce este canvas-ul? Material din bumbac de calitate. Practic este o pânză tratată și este asemenea celei folosite de artiștii plastici. Canvasul este foarte rezistent în timp și față de foaia de hârtie are o textură aparte. Această pânză se prinde de un șasiu din lemn tratat și poate  fi agățată în cui.

Cum spuneam, am folosit acrilice, precum markere și creioane. Cele mai mari caricaturi au măsurat 34cm/48cm.

Pentru cei care au dorit să facă și un fel de dedicație “inculpatului”, le-am compus niște versuri amuzante. Vă dau exemplu versurile de la caricatura cu domnul pasionat de fotbal:

“De la botez a fost fentat
De-o ursitoare mai zurlie:
“La fotbal va fi talentat!
Dar lefegiu – la primărie”.

Deși departe de gazon
Și de o stemă cu balon,
Numele lui este sonor
Când joacă tenis de picior.

Încurajăm acest talent deosebit
Prin niscai rime faultate,
Și-ți facem un dar măzgălit,
Plus: LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE!”

Aceste caricaturi pe canvas pot fi un cadou amuzant și inedit pentru un prieten, o surpriză placută pentru apropiați sau un accesoriu decorativ pentru casă și birou.